Sinceritatea imaginii din oglindă

Multă vreme am numărat minciunile oamenilor din jur ca să le recunosc şi ca să le evit să le folosesc eu însămi. Acum consider această abordare oarecum naivă, de când am observat că fiecare caracteristică negativă a unui om generează şi o caracteristică opusă, care se regăseşte în acelaşi om. În cazul sincerităţii, pot spune despre persoana X că este şi sinceră, dar şi mincinoasă, este darnică, dar şi zgârcită din alte puncte de vedere. La fel, am întocmit o listă cu persoane care nu-mi plac datorită caracteristicilor care, am remarcat, se regăsesc şi în propria-mi persoană în diferite măsuri. Negarea, am văzut, creează depresie, reprimare, moarte în sensul cel mai comun.

Ce e mai important atunci? E important să fii totuşi cât ma sincer? E important să-ţi dezvolţi o imagine cât mai plăcută în faţa lumii? E autentică imaginea pe care o proiectezi sau e bazată doar pe stereotipia succesului? O imagine a succesului fără substanţă (fără un scop mai înalt) poate? Eu, personal, am găsit un substantiv potrivit care să rezume răspunsurile pe care le-am găsit în timpul meditaţiilor mele : conştientizare. Conştientizarea este instrumentul de percepţie, ca s-o numesc aşa, care te plasează (sau te ridică) în ipostaza de observator, de persona detaşată de bine sau rău, o stare supremă de luciditate în care eşti pur şi simplu – prezent 100%  – dincolo de trecut, prezent sau viitor. Acesta este motivul pentru care multă vreme am căutat doar compania oamenilor care resping norma şi/sau imaginea succesului (şi totodată posibilele false imagini ce se pot creea când devii o persoană cunoscută/de succes şi eşti brusc, sau nu foarte brusc, să-ţi măsori cuvintele, trăirile autentice sau înjurăturile de pe reţelele de socializare; ce era înainte ceva obişnuit, acum poate deveni nemulţumitor pentru audienţă şi/sau aşteptărilor lor). Astăzi, îmi dau seama că aceste 2 imagini pe care mi le-am creat (succes şi anti-succes sau normă şi anti-normă) sunt clădite pe aceeaşi structură, sunt două aspecte al aceluiaşi lucru. Şi, da, cred că poate exista autenticitate (sau falsitate) în ambele ipostaze. Cred că se pot regăsi ambele ipostaze în aceeaşi persoană, în cadrul aceluiaşi grup. Tu din care categorie faci parte? Sau altfel spus, mai crezi că este nevoie să faci parte dintr-o anumită categorie?

Acum, de exemplu, ascult o baladă rock tristă, dar care ascunde o frumuseţe şi o profunzime în spatele acordurilor, ritmului şi ale vocii aduse parcă dintr-o altă dimensiune. Pot să afirm că este bine sau rău? Mă face tristă? Da, devin melancolică...Mă face fericită? Da, mesajul mă transpune într-o stare elevată de conştientizare. Peste 10 ascult un cântec pop energizant. Mă face tristă? Da, mă gândesc că e sub nivelul meu de cultură să ascult aşa ceva. Mă face fericită? Da, ritmul şi mesajul îmi activează serios producţia de serotonină.

Conştientizarea este foarte frumoasă (şi foarte urâtă) şi sunt curioasă ce oglindeşte acest articol despre voi!