Monday, March 18, 2013

Şef şi Angajat, fără lacrimi

Am semi-citat/parafrazat în titlu cartea lui Aleister Crowley, Magick Without Tears. De ce?  Pentru mulţi dintre noi banii reprezintă un motiv pentru a vărsa lacrimi sau banii pot căpăta valenţe magice superioare, aproape de neatins pentru "neiniţiat". În realitate, oricum s-ar numi sistemul tău de valori sau credinţe, poţi aplica legea atracţiei prin înţelegerea legii cauzei şi a efectului la nivel mental. 

Cum poţi fi propriul tău şef?

O primă strategie ar fi conştientizarea faptului că fericirea ta depinde doar de tine, de propria persoană, nu de altcineva. Succesul tău este garantat de gândurile/credinţele şi emoţiile asociate dorinţelor tale. De exemplu, e posibil să îţi doreşti să publici o carte şi te gândeşti cu amărăciune la faptul că nu ai suficienţi bani, suficient timp, suficiente relaţii sau suficientă încredere în tine să realizezi acest lucru şi simţi toată suita de emoţii asociate - dezamăgire, neîncredere, tristeţe şi în final, resemnare. În mod clar, nu se realizează proiectul tău. Ceea ce am descris acum reprezintă Cauza. Cunoscând cauza, conştientinzând-o, o poţi schimba, pentru a obţine un Efect diferit. Cauza o poţi defini ca sinergia gândurilor şi trăirilor asociate scopului tău.  Cu alte cuvinte, dacă nu crezi suficient în scopul tău, acesta nu se realizează. Dar asta ştiai şi tu, nu? Întrebarea este cum poţi modifica cauza sau, în limbaj simplu, atitudinea ta faţă de un anumit rezultat dorit. O metodă dragă mie este "de ce?"-ul. 

Cum să aplic "de ce"-ul pentru a fi propriul meu şef şi angajat?

"De ce"-ul se aplică ca o suită de întrebări şi răspunsuri care spiralează până....ajungi la rezultatul dorit. Cum faci asta în mod practic? În cazul acesta, vrem să creăm senzaţia absolută a fi propriul tău şef şi angajat. Ok. 

Sunt propriul meu şef şi angajat. De ce? Pentru că acest lucru îmi garantează o stare de bine constantă şi o libertate de a face ce îmi doresc exact. De ce? Pentru că astfel am mai mult timp liber pentru mine. De ce?Pentru că îmi organizez mai eficient timpul, făcând doar ceea ce îmi place. De ce? Pentru că mă influenţează foarte mult timpul petrecut lucrând cu entuziasm la un proiect pe care chiar mi-l doresc. De ce? Pentru că mă simt excelent făcând ceea ce îmi place şi stările mele zilnice sunt din ce în ce mai bune. De ce? Pentru că aplicând legea atracţiei am atras situaţii şi oameni în viaţa mea care m-au ajutat sau mi-au confirmat faptul că sunt suficient de bună să fiu propriul meu şef şi angajat. De ce? Pentru că existenţa mea este binecuvântată acest Pământ şi contribuţia mea este extrem de importantă şi sunt recunoscătoare că m-am născut.

Exerciţiul se încheie atunci când simţi că ai ajuns la starea dorită, la starea pe care ai experimenta-o dacă ai avea deja ceea ce îţi doreşti. De asemenea, este un exerciţiu bun pentru a afla de ce îţi doreşti de fapt un anumit lucru, care este motivaţia ta fundamentală. Astfel, poţi verifica validitatea dorinţei tale. Repetă exerciţiul zilnic şi vei vedea cum te apropii constant de scopul tău până când siguranţa îndeplinirii scopului tău este la fel de evidentă ca numele tău din cartea ta de identitate. Dacă scopul tău este să devii propriul tău şef şi angajat, exersează până se materializează concret dorinţa ta. Fii propriul tău coach şi caută toate motivele pentru care ai fi fericit dacă ai avea ceea ce îţi doreşti!

Cum poţi fi propriul tău angajat?

Ştiind exact ceea ce îţi doreşti, cunoscând legea cauzei şi a efectului, şi aplicând la nivel mental această regulă, vei vedea cum se vor crea oportunităţi de a realiza ceea ce îţi doreşti. Pentru a fi propriul tău angajat şi de a executa paşii necesari, însă, e necesar să ai încredere în intuiţiile ce te ghidează în direcţia scopului tău şi să observi sincronicităţile (aparentele coincidenţe) care îţi vor da şi mai multă încredere pentru a continua în direcţia aleasă şi, fireşte, să acţionezi cu hotărâre. În acest fel, propriul tău şef creează, iar propriul tău angajat, materializează.





Friday, March 15, 2013

Cunoaştere şi Evoluţie. Interviu cu Velisar Manea

Vreau să vă prezint un interviu neconvenţional (adică neplictisitor, chiar interesant şi educativ, pentru aceia dintre voi care consideraţi că educaţia şi auto-educarea, respectiv cunoaşterea sunt elemente esenţiale pentru evoluţia voastră mentală, emoţională şi spirituală) cu Velisar Manea, la cărui cunoaştere dovedită în domeniul logicii şi/sau depistării erorilor de gândire am avut plăcerea să fiu martor(ă) de câteva ori la cursuri   (şi în particular) pe care le-a ţinut singur (teorema/formula lui Bayes - teoria probabilităţilor şi aplicaţii practice) sau împreună cu Dan Ungureanu (erori de logică/de gândire şi psihologie evoluţionară) la Universitatea de Vest din Timişoara . Puteţi să vă imaginaţi că această conversaţie cu Velisar este o ecuaţie matematică din care poţi rezolva mai multe necunoscute, cum ar fi gândirea clară, eficienţa, logica, îmbunătăţirea capacităţii de concentare, decizii mai bune şi alte efecte colaterale testat benefice pentru dezvoltarea ta personală.

În paranteză deschisă, vreau să vă declar că nu sunt 100% de acord cu ideile lui Velisar, cu precădere, în ceea priveşte credinţele noastre separate vizavi de realitatea imaterială. Mi-a fost extrem de greu să mă abţin şi nu modific în niciun fel interviul. (haha) De ce? În practică, am descoperit că zicala "mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă" a fi validă în cazul prieteniei noastre, cum spune şi Velisar în interviu:  "Foarte puțini dintre credincioși, statistic vorbind, se încred în promisiunile lumii celeilalte într-atât încât să fie gata să moară voluntar.". În virtutea acestei descoperiri personale, am hotărât să fiu absolut deschisă vizavi de convingerile şi expunerile lui Velisar şi chiar să fiu deschisă înspre şlefuirea propriilor mele convingeri, respectiv "vindecarea" erorilor de gândire în parametri accesibili mie,  în scopul eficientizării călătoriei mele pe această Planetă.


Interviul


Q: Cunoaştere raţională şi cunoaştere intuitivă. Cum le deosebim (e necesar să le deosebim?).
Când e bine să folosim una, când e bine să folosim alta? Avem alte variante?

a. În psihologie, intuiția și rațiunea sunt aproximate cu alte metafore, care sună  mai tehnic: Sistemul 1 și Sistemul 2. Sys 1 funcționează non-stop, consumă puțină energie și e modul standard în care pierd oamenii vremea. Sys 2 vine și corectează cu lucruri gen “pe de altă parte”, “poate”, cu calcule, răbdare, atenție conștient direcționată și tot așa - e un fel de doamnă învățătoare severă care se epuizează rapid și-și dă demisia relativ repede. Este reangajată după ce dormi și mănânci.
E necesar să le deosebim? Da, atunci când avem de luat decizii importante, pentru ca ai nevoie de resurse cât mai diferite și multe. Situații diferite cer proceduri diferite. O decizie rațională nu înseamnă altceva decât să iei cea mai bună decizie posibilă cu informațiile de care dispui. Domeniul de care mă ocup eu, heuristics and biases, documentează de aproape 40 de ani situațiile în care intuițiile noastre nu sunt ok. Din păcate, cu cât traim într-o lume mai sofisticată, cu atât intuitiile noastre sunt mai proaste – sunt scurtături care au evoluat
nu pentru a rezolva problemele corporatiștilor ci pe cele din lumea mult mai simplă a străstrămoșilor. Rezultă că există întregi tipuri de probleme, chiar domenii, unde intuițiile sunt greșite. Și de aici ideea de contra-intuitiv, un termen recent. Nu există alte variante, în măsura în care termenii vagi și largi care sunt intuiția și rațiunea acoperă întreaga noastră viața mentală, care este undeva între cele două (dar mult mai aproape de Sys 1). Avem în câteva domenii proceduri bune, verificate, pe care le urmăm cu încredere: un chirurg se pregatește de operatie, un atlet face încălzirea, un parașutist se echipează după o ordine, un ritual. Așa ei economisesc efort mental și totuși procedează rațional.

Q: Dacă harta nu este teritoriul, ce este harta?

a. Harta, altă metaforă, e totalitatea reprezentărilor noastre despre lume. Cu cât harta e mai bună, cu atât suntem mai raționali: putem face predicții mai bune despre ceea ce se va întampla în lume. Pe la începutul secolului XIX, Laplace a facut un exercițiu mental, azi cunoscut ca Demonul lui Laplace, în care își imagina un intelect perfect care cunoaște poziția, viteza și masele fiecărei particule din univers. Pentru demon, doar pentru el, noțiunea de timp nu mai are sens. Știind totul despre tot, poate deduce trecutul și viitorul. Astăzi știm că e puțin mai complicat (sau infinit mai complicat), dar demonul, ca ideal, ne amintește că hărțile nu pot fi niciodată 1:1, că vor fi probleme de rezoluție sau compresie – pur și simplu nu poți reprezenta totul, nu ai resurse pentru asta și că, oricum, pe noi oamenii ne interesează anumite zone din teritoriu și avem detaliul distribuit inegal pe harta noastră. Asta și este un bias, o tendință, o părtinire, o deviere sau o distorsiune. E greu de tradus, eu prefer “abatere”, “abatere de la calea demonului”. Studiul bias-urilor este ca o mască de ghips a naturii umane, încet încet aflăm în ce fel se abat mințile oamenilor de la un ideal rațional, unde sunt sistematic greșite intuițiile noastre, ale tuturor. Descoperim tragicomedia marilor noastre asemănări în eroare.

Q: Cum putem să conectăm simbolurile cu care operăm mental la realitatea concretă?

a. Măsura în care simbolurile cu care operăm mental au corespondențe în realitate este gradul nostru de raționalitate. Pentru că harta nu poate fi tot una cu teritoriul, nu putem fi absolut siguri pe nimic. Nu există, pentru cei care nu sunt demoni sau zei sau alte personaje imaginare, probabilitate nici de 100% și nici de zero. Probabilitatea este gradul nostru de credință: dacă un om zice că e 100% sigur de ceva, atunci simplifică, adică ignoră părți din problemă. Probabilitățile sunt în mințile noastre, sunt în hartă, nu în teritoriu. Poți să supui la test credințele tale făcând predicții despre realitate – daca apoi realitatea te surprinde, ar fi optim ca imediat sa-ți modifici gradul de credință. Oamenii nu-și actualizează credințele la fiecare surpriză, o, dar asta ar fi o supraputere, asta ar fi “puterea minții”! Puterea minții, pentru mine, este să nu ascunzi sub preș loviturile pe care le primesc uneori de la realitate credințele tale.
Deci personaje imaginare nu sunt doar demonii, pajura ori Sfânta Vineri ci, într-o mai mică sau mai mare masură și conceptele pe care le folosim – mai ales ca “absolutul”, “nimic-ul”, “niciodată(-ul)” sau “totul”, aceste probabilități de 100%, aceste simboluri, adică simplificări, aceste violări a probabilisticii de care avem nevoie în accelerarea conversației… Altă capcană a simbolurilor este faptul că putem să concepem construcții coerente între ele dar fără corespondență cu realitatea. Pot sta deasupra biroului meu și să-mi imaginez harta orașului Kyoto, o pot desena din imaginație: pot folosi, coerent, noțiuni care să reprezinte străzi, piețe, templuri, grădini. E doar uriaș de improbabil s-o nimeresc, să corespundă cu orașul din
Japonia de azi.

Q: Experienţa directă a realităţii, descrisă de mistici, care transcende atât intelectul, cât şi percepţia senzorială, numită de către budişti "cunoaşterea absolută", cum s-ar putea defini din perspectiva psihologiei evoluţionare?

a. Cred că psihologia evoluționară ar avea două linii de răspuns la așa ceva, oarecum nesatisfăcătoare. Odată, ar putea spune că astfel de senzații sau idei sunt efecte secundare ale altor mecanisme care ajută specia să empatizeze, coopereze, convingă pe alții ori să stabilească ierarhii și proiecte (sau, pe scurt, o ajută să producă copii ale genelor care ne-au fabricat pe noi toți). Altă linie de răspuns ar fi aceea că pentru reproducere ai nevoie de credințe cât de cât acurate doar despre ceea ce te ajută să nu mori și să faci urmași. Un proces de optimizare orb ca evoluția nu are treabă nici cu fericirea indivizilor, nici cu adevărul corespondență. Câinii latră de cele mai multe ori degeaba, pisicile tresar de cele mai multe ori fără motiv, noi ne legăm bicicletele de cele mai multe ori inutil – și asta pentru că lejeritatea este mai costisitoare decât alarmele false. Psihologia evoluționară face predicția următoare: majoritatea credințelor oamenilor pot fi foarte bine eronate atâta timp cât nu prea greșesti atunci când e vorba de viață și de moarte. Foarte puțini dintre credincioși, statistic vorbind, se încred în promisiunile lumii celeilalte într-atât încât să fie gata să moară
voluntar. Explicații nesatisfăcătoare, spuneam, pentru că nu avem nevoie de cauza ultimă a evoluției pentru subiectul acesta, mai degrabă ceea ce știm despre creier, bias-uri sau logică ne poate lămuri: dacă un accident defectează sistemul nervos, se defectează și sufletul? Experiențele “directe” cu siguranță se schimbă. Dacă am avut o viziune sau altă experiență intensă despre Kyoto și apoi desenez ce-am văzut, atunci am termen de comparație cu orașul real. Daca voi atribui cunoaștere unui subiect imposibil de testat după un criteriu din realitate, e pe umerii mei sarcina de a demonstra celorlalți că e cunoaștere și nu altceva, mai modest dar mai probabil.

Pentru dialog - Velisar Manea: velisarmanea@gmail.com



Saturday, March 9, 2013

1 an de Raw Veganism



Ca într-o compunere clasică, voi începe cu ce vreau să spun prin existenţa acestui articol: doresc să prezint stilul de viaţa alimentar raw vegan, în varianta unei destăinuiri personale, nu ca pe o reţetă universală sau o modalitate fanatică de "îmbârliga" lumea să fie la ca mine. Ca într-o scriere oficială, am început să enumăr precauţiile. Acum. Cum ar putea să-ţi fie ţie util acest articol?

Există mai multe variante:
- eşti interesat de un schimb al stilului tău de viaţă
- îţi plac fructele, legumele, cerealele, seminţele
- ţi se pare interesantă ideea bucătăriei fără foc
- ai urmărit poveştile de succes ale unor persoane care arată cu 30 de ani mai tinere decât vârsta lor de pe cartea de identitate
- ai citit material inspiraţional pe tema bucătăriei fără foc
- eşti vegetarian şi vrei să încerci varianta raw vegan
- vrei să slăbeşti şi te-ai săturat să te înfometezi
- vrei să fii plin de energie şi vitalitate


Sunt conştientă că deşi mulţi dintre voi v-aţi putut regăsi, generic vorbind, în măcar o categorie enumerată mai sus schimbarea stilului alimentar este o decizie mare, care îţi poate schimba viaţa pe toate planurile de activitate.

Ce m-a adus aici?

Mi-am dorit foarte mult să îmi placă cu adevărat mâncarea pe care o prepar şi o mănânc şi să devină un act conştient, nu doar o "pastilă" pentru momente proaste. Avantajul alimentaţiei raw vegan este că nu prezintă restricţii, doar dacă ţi le impui singur. Poţi mânca cât vrei, însă, simultan, senzaţia de foame dispare, şi ataşamentul faţă de un anumit tip de mâncare la fel, astfel mănânci cât cere organismul tău să mănânci, fără senzaţii de foame induse pe bază emoţională sau pe baza dependenţei de anumite alimente puternic procesate (ştiaţi că acestea produc dependenţă emoţională, nu?). Eliberarea de compulsii face loc unei libertăţi de a experimenta, de a combina şi savura, care pot fi obţinute pe această cale. Eu împlinesc astăzi 1 an de raw veganism şi pot să spun că tot ce se spune despre raw veganism este adevărat, referindu-mă la poveştile de succes, bineînţeles.

După un an de zile, pot afirma următoarele despre experienţa mea raw vegan:

- practic acest regim alimentar în proporţie de 85 % ce consistă în reţete ce combină legumele, fructele, cerealele, seminţele în moduri creative - se pot obţine preparate similare la formă şi cu gust cu ce eram obişnuiţi "înainte" (pizza, lasagna, îngheţată raw vegan), variante noi (exemplu de meniu: supă de broccoli raw, pastă de măsline şi brânză de caju cu chips-uri din seminţe de in, cremă din fructe de goji, ceai de ghimbir)  sau variante foarte fundamentale, cum ar fi, măr şi dovleac ras, împodobit cu miere sau sirop de agave, sau varianta şi mai  fundamentală de a mânca o portocală frumoasă şi zâmbitoare (restul de 15% fiind hrana gătită, de obicei, legume, cereale, diverse supe, peşte, sosuri, ciocolată şi altele care probabil există, dar nu îmi amintesc pe moment).
- am învăţat să folosesc instrumentele de bucătărie specifice acestui stil alimentar : blender-ul de putere mare şi aparatul de deshidratat care sunt necesare pentru a face reţete mai complexe şi băuturi/fresh-uri.
- m-am eliberat de înfometare şi/sau mâncat compulsiv, în mare parte
- am o putere de concentrare mai mare şi o vulnerabilitate scăzută faţă de lucrurile care mă demotivează
- stimă de sine crescută şi o imagine pozitivă asupra propriului corp
- am căpătat o plăcere de a găti, comunica pe tema gătitului cu alţi simpatizanţi raw vegan
- mănânc mai conştient, ceea ce îmi permite să apreciez ceea ce am şi să trăiesc în prezent

Din nou, nu afirm că acest regim alimentar ar fi obligatoriu pentru a obţine rezultatele menţionate şi nici că ar fi suficient în vederea obţinerii lor, însă, poate contribui şi ajuta semnificativ în acea direcţie, mâncatul fiind o activitate zilnică importantă, care ne influenţează foarte mult. Nu vreau să prezint date statistice aici, pentru că am descris o variantă personală a raw veganismului, decizie pe care am luat-o urmărind câteva exemple inspiraţionale. Dacă te simţi atras de tot ce ai citit până acum despre raw veganism, ar merita să încerci timp de o lună (cum am făcut şi eu iniţial, acum 2 ani) să vezi ce efect are asupra ta, cum te simţi în pielea ta, cum este nivelul tău energetic!