Umbra şi rolul ei

Probabil că nu va fi un articol uşor de citit pentru mulţi dintre noi pentru că implementarea ideilor prezentate aici necesită mult curaj şi o privire sinceră în oglindă. M-am lăsat inspirată de un film semnat de Debbie Ford („Efectul umbrei”) şi am hotărât să fac publică discuţia pentru ca să poată beneficia şi alţi oameni cu umbre similare cu a ale mele.

Putem să pornim discuţia de la arhetipul umbrei, aşa cum a denumit Carl Jung partea sinelui nostru pe care dorim să o negăm, suprimăm, ignorăm, (re)negăm sau să o eliminăm. Conţine toate aspectele lumii care ni se pare negative , nepotrivite şi/sau traumatice prin filtrul percepţiei noastre proprii. Ideea de a înfrunta acest aspect al nostru poate părea atât de îngrozitor pentru mulţi încât ei preferă să suprime total acest aspect din ei, ca şi cum nici nu ar exista. Empatizez cu aceşti oameni pentru că am fost o lungă perioadă o parte din ei şi încă mai sunt şi acum ocazional până la un punct. Ce înseamnă asta? În primul rând, am mai afirmat şi alte dăţi că lumea poate fi privită ca o oglindă a sinelui, care din nou, poate fi terifiant pentru cineva care disociază încontinuu ceea ce se petrece în exterior de interior. Sigur, e de înţeles, că o realitate exterioară aparent neconcordantă cu propriile aşteptări nu e primită de fiecare dată cu braţele deschise, deşi aceasta ar fi calea eliberare de acest monstru, bagaj, trecut, sindrom, boală, etichetă, limitare, etc.

 Procedeul de evitare a înfruntării a părţii întunecate se realizează prin proiecţie. Ce fac când nu-mi recunosc umbra? O proiectez pe ceilalţi. Te supără viaţa neasumată al unui membru al familiei tale? Întreabă-ţi umbra de ce. Te deranjează lipsa de interes şi implicare ai colaboratorilor tăi? Întreabă-ţi umbra să-ţi arate ce parte reprimată din psihicul tău relevă aceleaşi însuşiri. Te irită prostia umană? Întreabă-ţi umbra în ce momente şi episoade trecute te-ai simţit tu aşa. Eşti gelos pe fercirea altora? Întreabă-ţi umbra care parte din tine refuză fericirea şi scoate adevărul la suprafaţă. Urăşti oamenii graşi? Întreabă-ţi umbra cum îţi poţi accepta propriul corp? Desconsideri alcoolicii şi drogaţii? Întreabă-ţi umbra când manifeşti aceste moduri de a gândi specifice lor? Deteşti oamenii bogaţi care conduc maşini scumpe? Întreabă-ţi umbra despre cum te-a făcut să te simţi iluzia sărăciei.  

S-a afirmat şi se afirmă că prin umbră ajungem la aur. Cu alte cuvinte, prin recunoaşterea şi asumarea umbrei putem evolua spiritual înspre o noua stare de conştiinţă care să ne permită să folosim toată suferinţa, neacceptarea, disperarea engramate prin umbră înspre folosul nostru şi folosul celorlalţi (deoarece, pornim de la ideea că nu există separare între interior şi exterior). În analogie, mă voi referi şi la procesul alchimic de transformare a plumbului în aur. Alte cuvinte, dacă treci prin noaptea neagră a sufletului cu ochii deschişi vei găsi raiul pe pământ, aurul tău.

Totuşi, umbra preia multe forme şi manifestări. Deşi, toţi avem bagaje diferite, trecuturi diverse, situaţii de viaţă şi circumstanţe variate putem recunoaşte spectrul emoţional complet în fiecare om de pe pământ. Procedeul de recunoaştere şi integrare a umbrei poate avea loc într-un mod unic pentru fiecare, uneori poate va fi nevoie de luptă, alteori de un abandon total, în fiecare caz direcţia fiind una de ascensiune către o versiune mai puternică a sinelui.

Eu, personal, m-am luptat peste 10 ani de zile cu propria mea percepţie asupra imaginii mele (în oglinda fizică, mentală, psihologică şi spirituală). Gradual, am înţeles că ura şi respingerea mea de sine avea foarte mare legătura cu neacceptarea celorlalţi, şi am putut să văd exact, în luciditate, mecanismele care au condus la stări de negare totală a sinelui. Brusc (deşi acest "brusc" a durat o perioadă lungă de timp), mi-am  dat seama de corelaţie eu-ceilalţi: când mă accept pe mine îi accept şi pe ceilalţi. Dacă nu mă simt suficientă, nici ceilalţi nu pot fi suficienţi pentru mine. Invers, dacă mă accept necondiţionat (din toate perspectivele posibile) atrag experienţe frumoase sau care mă fac să evoluez în direcţia vocaţiei mele personale de a-i ajuta pe ceilalţi oameni să se accepte aşa cum sunt.

Cum recunoaştem valoarea dincolo de aparenţa distrugătoare a umbrei? Cum ajungem în starea de conştiinţă care să ne permită să acceptăm umbra şi să recunoaştem înţelepciunea inerentă al acestui lucru sacru şi murdar, totodată (etimologic vorbind, latinescul "sacer" (sacru) are un dublu sens: pur şi damnat, în acelaşi timp)? Sub aspect metafizic, din nou, vorbim despre împăcarea contrariilor, depăşirea dualismului, starea de luciditate dincolo de bine şi rău. Unii susţin (printre care mă număr şi eu) faptul că meditaţia, prin multe forme şi manifestări, este celula evoluţiei spirituale. Hai să luăm un exemplu practic: cum reformulezi gândul tău care îţi spune că eşti o persoană indezirabilă. O posibilă metodă ar fi să te întrebi în ce situaţii te-a ajutat faptul că eşti/te consideri o persoană indezirabilă. Poate ai studiat sute de cărţi ca să te cunoşti mai bine drept consecinţă? E posibil ca această umbră să te fi pus în contact cu oameni care se simt/simţeau şi mai indezirabili decât tine? Ai observat poate că prin comparaţie ai ajuns la concluzia că ai fi indezirabil? Oare consecinţa acestei realizări ar fi putut fi depăşirea acestei frici, transformarea plumbului în aur?

Din nou, nu există o reţetă minune care să realizeze pe pilot-automat acest proces de individuaţie, sau dezvoltare şi autocunoaştere. Cum am mai spus, cere dedicaţie constantă şi mai ales o dorinţă puternică de a realiza acest lucru. Şi recunoştinţă, multă recunoştinţă umbrei care ascunde în ea cea mai preţioasă comoară – tu (şi eu).

Relaţii mono versus relaţii poly

Influenţată de mişcarea poly-tantra-Osho-polyamory-BDSM-anti-sistem (sisteme de gândire şi practici ce pot promova în anumite instanţe sexualitatea „liberă” cu unul sau mai mulţi parteneri în scopul de a experimenta o varietate mare de senzaţii sau depăşirea limitelor de orice natură) am încercat multă vreme să împac aceste ideologii/curente cu dezvoltarea mea personală. Spun „încercat” pentru că rezultatele le-am contabilizat a fi mult prea haotice şi dezastruoase la nivel comun şi comunitar. Dar hai să luăm pe bucăţi.

Ce e mişcarea poly

Mişcarea polyamoroasă e un concept şi o filozofie care, sintetic spus, defineşte un stil de viaţă în care un individ sau o individă îşi poate alege unul sau mai mulţi parteneri romantici cu care să fie implicat/-ă  emoţional şi/sau sexual. Aceste opţiuni pot lua mai multe forme, de tipul:  se alege un partener romantic principal şi restul de parteneri rămân pe plan secundar sau se alege un număr de parteneri romantici de acelasi rang. Probabil ca există mai multe tipuri de asocieri însă acest articol nu are strict un caracter informativ, ci ridică o discuţie conceptuală ce poate aduce o valoare unui cititor care se confruntă cu asemenea probleme ideologice sau pur şi simplu poate părea interesant pentru cineva care nu a încercat stiluri alternative de a clădi una sau mai multe relaţii.

Nivelul genetic de abordare

Antropologic vorbind, năzuinţa bărbatului de a se împreuna sexual cu cât mai multe femei provine din instinctul de procreere şi dorinţa bărbatului de a-şi răspândi genele cât mai mult, cât mai extins. Nevoia femeii de a avea lânga ea un bărbat puternic vine din dorinţa de a-şi proteja copiii care au nevoie de acest protector cu multe resurse.  Într-o comunitate proto-civilizată cred că imaginabil să se întâmple acest lucru, însă în societatea noastră contemporană, a la large, e oarecum contraproductiv să menţii 2-3 parteneri geloşi în stare de armistiţiu şi, concomitent, să fii suficient de productiv şi să aduci un aport pozitiv comunităţii în care trăieşti. Desigur, există excepţii în comunităţile formate exact în scopul formării unor legături polyamoroase. Şi chiar şi aşa, care este avantajul evoluţionar al femeii de a face asta? Unii ar spune că legăturile de acest gen se ivesc pe considerentele unei evoluţii personale ieşite din orice tipar şi că au la bază şi nişte percepte spirituale de tipul „suntem o parte din tot, fiecare om reflectă o parte din noi şi realitatea noastră, nu avem cum să înşelăm sau să posedăm o altă persoană”.  Şi sunt de acord cu acest lucru însă hiba intervine, din perspectiva mea, în momentul în care se ia în considerare binele colectiv al comunităţii, oraşului, ţării, planetei pe care trăim. Ce decizie pe care o iau ajută umanitatea la nivel  colectiv? Această întrebare ar trebui să reflecte decizia „corectă” care poate lua în cazul acestei discuţii. Eu, personal, consider că, după cum am mai menţionat, un număr de partneri geloşi, furioşi şi dărâmaţi emoţional (care, da, caută constant să îşi depăşească limitele umane) nu au cum neapărat să contribuie la o îmbunătăţire a mediului în care trăiesc, pentru că nu ar avea disponibilitate emoţională de a investi energie în altceva decât propria vindecare emoţională, în mod repetat. Aici intervine, de asemenea, aproape-axioma spirituală „vindecându-te pe tine, îi vindeci şi pe ceilalţi – lumea este oglinda ta” ce poate fi luată în considerare. În mod ideal, pentru cei care doresc să se vindece emoţional poate părea şi opţiunea poly un drum viabil, asta în cazul în care vorbim despre nişte relaţii consensuale.  De ce important consensul? Asumarea unei relaţii poly de ambele părţi principale/toate părţie oferă un  mediu sigur de încredere şi respect.  Am definit un caz ideal ce nu l-am întâlnit până acum în realitatea mea personală şi nici în realităţile tangente ale comunităţilor restrânse care promovează acest stil de viaţă. Mai mult de atât, am observat comportamente avoidante/de neasumare/dependente/sado-masochiste la susţinători ai mişcării (desigur, îmi asum limitarea statistică), care, da, putem spune că pot fi efecte adverse, consecinţe ale jocurilor psihologice dure ce se joacă în cazul acestor relaţii.

Tantra în doi?

După o lungă furtună ideologică înconjurată ocazional de câte un curcubeu luminos am ajuns la concluzia fericită şi mai acceptată social şi clinic de a opta pentru monogamie neclasică. Ce înseamnă monogamie neclasică? Monogamia neclasică, din perspectiva mea, reprezintă o relaţie monogamă exclusivă asumată în care ambii parteneri se dedică evoluţiei lor prin intermediul acestei relaţii. Acest concept se potriveşte foarte bine cu anumite curente din tantra care pun accent pe armonia fizică, emoţională, mentală spirituală dintre doi parteneri romantici.  Pentru cei care doresc să studieze tantrismul există o literatură bogată pe această temă, iar unele direcţii vor contrazice ce am scris aici, precum altele vor fi de acord. În final, tu decizi ce este mai bine pentru tine. Însă, când o faci, fă-o conştient şi asumat (pentru binele tău, binele partenerului/-ei sau partenerilor, pentru binele comunităţii în care trăieşti, pentru binele oraşului în care domiciliezi etc.). Mult succes!

Detaşare, claritate şi alte daruri

Scriu acest articol pentru a-mi crea o stare de detaşare şi sunt curioasă care va fi efectul acestuia asupra stării mele generale până îl termin de scris (asta şi ca să confirm şi să retestez puterea intenţiei asupra stărilor mele). Vreau să vă mai spun că am construit acestor articol folosind modele euristice (hărţi mentale), metodă de organizare şi învăţare despre care voi vorbi într-un viitor articol.

Personajul principal al scrierii mele de astăzi este de fapt detaşarea, claritatea şi celelalte daruri (stările plăcute) venind ca o consecinţă în contextul acesta particular. Care este contextul? În cazul în care îţi doreşti ceva foarte mult şi te implici foarte mult emoţional în atingerea acelui scop, e posibil să apară frica de a nu reuşi, frică ce creează mecanisme auto-sabotoare, neclaritate în gândire, decizii pripite. Detaşarea, în acest context, este capacitatea de a substitui frica cu alte stări ce converg, de fapt, înspre realizarea scopului. În termeni de polarizare masculină şi feminină, am putea spune ne mutăm atenţia de la nevoia realizării scopului (energia masculină - capacitatea de a ajunge de la A la B) la plăcerea de a exista fără vreun scop anume (energia feminină - bucuria de a fi, viaţa, culoarea).

Intenţia

Odată ce ai constatat că te-ai împotmolit te poţi folosi de puterea intenţiei tale. Cum recunoşti că eşti împotmolit? Barometrul cel mai bun al împotmolirii sunt tot stările sau emoţiile. Închide ochii şi gândeşte-te la scopul tău. Ce sentimente îţi evocă? Dacă în afară de entuziasm, bucurie, curaj şi altele de această factură îţi vin în minte şi emoţii cum ar fi furia, resentimentul, dezamăgirea etc., poţi constata că te-ai împotmolit şi că ţi-ai creat singur aceste blocaje. Această constatare necesită putere de auto-analiză a stărilor proprii şi asumarea lor ca fiind alte tale proprii, evitând capcana auto-învinovăţirii ("nu îmi iese pentru că nu sunt suficient de bun") sau a blamării exteriorului ("condiţiile exterioare/oamenii sunt cauza eşecului meu"). Cum îţi foloseşti intenţia (puterea gândurilor) pentru a da atenţie şi energie doar emoţiilor ce facilitează realizarea scopului tău? O metodă eficientă este listarea tuturor motivelor pentru care merită să acorzi energie în continuare scopului tău. O metodă şi mai eficientă (pentru că în cazul listelor se poate observa o limitare, de obicei aceste liste sunt finite, incomplete) este metoda hărţii mentale. Porneşti de la un punct central (scopul tău). De exemplu, dacă scopul tău este să atingi starea de fericire vei nota sau desena reprezentarea ta mentală pentru starea de fericire în centrul paginii. Pornind de la acest punct central vei trasa 10 sau mai multe liniuţe ce pornesc ca nişte raze din centru. Vei nota sau desena toate motivele-cheie care îţi confirmă validitatea scopului tău. Asemenea motive pentru scopul de a atinge starea de fericire pot fi "stimă de sine ridicată", "un corp sănătos", "relaţii împlinitoare" etc., ce sunt unice pentru fiecare scop, fiecare om şi fiecare minte. Din aceste reprezentări se pot trasa alte sub-motive ce au rolul de a particulariza. De exemplu, "o stimă de sine ridicată" poate radia următoarele sub-motive : "discursuri publice de succes", "respectarea cuvântului dat", "facturi achitate la zi", ş.a.m.d. Se poate continua ad infinitum. Astfel, se poate creiona o structură arborescentă ce are ca scop revalidarea şi dezvoltarea conexiunilor neuronale ce facilitează (re)apariţia gândurilor, ideilor, stărilor, practicilor ce te ajută să-ţi atingi scopul. Procedeul are la bază principiul legii atracţiei (ceea eşti/gândeşti/simţi atragi, devenind acel "lucru") şi metoda mind-mapping (hărţi mentale) care oferă şansa de creea o infinitate de soluţii pentru orice problemă dată (în acest caz, lipsa motivaţiei).


Practicarea stărilor "pozitive"

După ce ţi-ai creat propria hartă mentală pentru scopul tău ştii deja care sunt stările pe care vrei să le experimentezi pentru a ajunge cât mai armonios în direcţia scopului tău. Însăşi trasarea/structurarea acestei hărţi îţi creează un cadru mental propice în care aceste stări apar în mod firesc. Cum ar fi viaţa noastră dacă ne-am construi cât se poate de des (cât de des e nevoie) asemenea hărţi ale schimbării? Alte metode sunt respiraţia conştientă (durata acestor sesiuni poate varia de la 5 minute, 50 de minute, în funcţie de individ şi de rezultatul ce se urmăreşte), meditaţia (de exemplu: meditaţia asupra stării de fericire), practică spirituală, activitate fizică solicitantă, arta (scris, dans, pictat etc. care să evoce starea de bine care se doreşte să fie evocată). În mod frecvent, ceea ce se numeşte "o stimă de sine scăzută" poate sta la baza împotmolirii, incapacităţii de a fi detaşat. Cu alte cuvinte, lucruri mici sau mari pe care nu le-ai finalizat "s-au adunat sub preş". Chiar şi lucrurile mici cum ar fi udatul florilor care nu au mai primit apă de 2 săptămâni, contactarea acelui văr căruia i-am promis că îl voi suna acum 2 luni, aruncarea obiectelor în exces care ştiu că mi-ar îmbunătăţi spaţiul din cameră, etc. pot creea diferenţe foarte mari în atitudinea noastră. Există foarte multe tehnici şi abordări prin care ne putem schimba stărilor, duşmanul cel mai mare în a le pune în practică este, de obicei, comoditatea, unii oameni preferând să trăiască în mod constant stări similare cu care au fost obişnuiţi încă din copilărie, ideea de schimbare, generând un alt set de frici. Cât de des este bine să practicăm stările noastre optime? Răspunsul cel mai corect ar fi "tot timpul" pentru că ele ne creionează toate experienţele ce ne structurează experienţa de viaţă şi ne pot genera "bucuria de a trăi" sau "frica de moarte". Aşadar, un simplu scop poate aduce la suprafaţă o serie de nevoi şi decizii importante care sunt mai puţin vizibile înainte de a intra în acest joc al stărilor, ce au o putere imensă de a ne propulsa sau de a ne ucide psihologic sau chiar şi fizic. Întrebarea adevărată este: eşti pregătit/-ă să-ţi cauţi în suflet şi să descoperi motivaţiile şi dorinţele tale reale, precum şi sursa reală a obstacolelor ce stau în calea visurilor tale?

Şef şi Angajat, fără lacrimi

Am semi-citat/parafrazat în titlu cartea lui Aleister Crowley, Magick Without Tears. De ce?  Pentru mulţi dintre noi banii reprezintă un motiv pentru a vărsa lacrimi sau banii pot căpăta valenţe magice superioare, aproape de neatins pentru "neiniţiat". În realitate, oricum s-ar numi sistemul tău de valori sau credinţe, poţi aplica legea atracţiei prin înţelegerea legii cauzei şi a efectului la nivel mental. 

Cum poţi fi propriul tău şef?

O primă strategie ar fi conştientizarea faptului că fericirea ta depinde doar de tine, de propria persoană, nu de altcineva. Succesul tău este garantat de gândurile/credinţele şi emoţiile asociate dorinţelor tale. De exemplu, e posibil să îţi doreşti să publici o carte şi te gândeşti cu amărăciune la faptul că nu ai suficienţi bani, suficient timp, suficiente relaţii sau suficientă încredere în tine să realizezi acest lucru şi simţi toată suita de emoţii asociate - dezamăgire, neîncredere, tristeţe şi în final, resemnare. În mod clar, nu se realizează proiectul tău. Ceea ce am descris acum reprezintă Cauza. Cunoscând cauza, conştientinzând-o, o poţi schimba, pentru a obţine un Efect diferit. Cauza o poţi defini ca sinergia gândurilor şi trăirilor asociate scopului tău.  Cu alte cuvinte, dacă nu crezi suficient în scopul tău, acesta nu se realizează. Dar asta ştiai şi tu, nu? Întrebarea este cum poţi modifica cauza sau, în limbaj simplu, atitudinea ta faţă de un anumit rezultat dorit. O metodă dragă mie este "de ce?"-ul. 

Cum să aplic "de ce"-ul pentru a fi propriul meu şef şi angajat?

"De ce"-ul se aplică ca o suită de întrebări şi răspunsuri care spiralează până....ajungi la rezultatul dorit. Cum faci asta în mod practic? În cazul acesta, vrem să creăm senzaţia absolută a fi propriul tău şef şi angajat. Ok. 

Sunt propriul meu şef şi angajat. De ce? Pentru că acest lucru îmi garantează o stare de bine constantă şi o libertate de a face ce îmi doresc exact. De ce? Pentru că astfel am mai mult timp liber pentru mine. De ce?Pentru că îmi organizez mai eficient timpul, făcând doar ceea ce îmi place. De ce? Pentru că mă influenţează foarte mult timpul petrecut lucrând cu entuziasm la un proiect pe care chiar mi-l doresc. De ce? Pentru că mă simt excelent făcând ceea ce îmi place şi stările mele zilnice sunt din ce în ce mai bune. De ce? Pentru că aplicând legea atracţiei am atras situaţii şi oameni în viaţa mea care m-au ajutat sau mi-au confirmat faptul că sunt suficient de bună să fiu propriul meu şef şi angajat. De ce? Pentru că existenţa mea este binecuvântată acest Pământ şi contribuţia mea este extrem de importantă şi sunt recunoscătoare că m-am născut.

Exerciţiul se încheie atunci când simţi că ai ajuns la starea dorită, la starea pe care ai experimenta-o dacă ai avea deja ceea ce îţi doreşti. De asemenea, este un exerciţiu bun pentru a afla de ce îţi doreşti de fapt un anumit lucru, care este motivaţia ta fundamentală. Astfel, poţi verifica validitatea dorinţei tale. Repetă exerciţiul zilnic şi vei vedea cum te apropii constant de scopul tău până când siguranţa îndeplinirii scopului tău este la fel de evidentă ca numele tău din cartea ta de identitate. Dacă scopul tău este să devii propriul tău şef şi angajat, exersează până se materializează concret dorinţa ta. Fii propriul tău coach şi caută toate motivele pentru care ai fi fericit dacă ai avea ceea ce îţi doreşti!

Cum poţi fi propriul tău angajat?

Ştiind exact ceea ce îţi doreşti, cunoscând legea cauzei şi a efectului, şi aplicând la nivel mental această regulă, vei vedea cum se vor crea oportunităţi de a realiza ceea ce îţi doreşti. Pentru a fi propriul tău angajat şi de a executa paşii necesari, însă, e necesar să ai încredere în intuiţiile ce te ghidează în direcţia scopului tău şi să observi sincronicităţile (aparentele coincidenţe) care îţi vor da şi mai multă încredere pentru a continua în direcţia aleasă şi, fireşte, să acţionezi cu hotărâre. În acest fel, propriul tău şef creează, iar propriul tău angajat, materializează.

Cunoaştere şi Evoluţie. Interviu cu Velisar Manea

Vreau să vă prezint un interviu neconvenţional (adică neplictisitor, chiar interesant şi educativ, pentru aceia dintre voi care consideraţi că educaţia şi auto-educarea, respectiv cunoaşterea sunt elemente esenţiale pentru evoluţia voastră mentală, emoţională şi spirituală) cu Velisar Manea, la cărui cunoaştere dovedită în domeniul logicii şi/sau depistării erorilor de gândire am avut plăcerea să fiu martor(ă) de câteva ori la cursuri   (şi în particular) pe care le-a ţinut singur (teorema/formula lui Bayes - teoria probabilităţilor şi aplicaţii practice) sau împreună cu Dan Ungureanu (erori de logică/de gândire şi psihologie evoluţionară) la Universitatea de Vest din Timişoara . Puteţi să vă imaginaţi că această conversaţie cu Velisar este o ecuaţie matematică din care poţi rezolva mai multe necunoscute, cum ar fi gândirea clară, eficienţa, logica, îmbunătăţirea capacităţii de concentare, decizii mai bune şi alte efecte colaterale testat benefice pentru dezvoltarea ta personală.

În paranteză deschisă, vreau să vă declar că nu sunt 100% de acord cu ideile lui Velisar, cu precădere, în ceea priveşte credinţele noastre separate vizavi de realitatea imaterială. Mi-a fost extrem de greu să mă abţin şi nu modific în niciun fel interviul. (haha) De ce? În practică, am descoperit că zicala "mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă" a fi validă în cazul prieteniei noastre, cum spune şi Velisar în interviu:  "Foarte puțini dintre credincioși, statistic vorbind, se încred în promisiunile lumii celeilalte într-atât încât să fie gata să moară voluntar.". În virtutea acestei descoperiri personale, am hotărât să fiu absolut deschisă vizavi de convingerile şi expunerile lui Velisar şi chiar să fiu deschisă înspre şlefuirea propriilor mele convingeri, respectiv "vindecarea" erorilor de gândire în parametri accesibili mie,  în scopul eficientizării călătoriei mele pe această Planetă.

Interviul

Q: Cunoaştere raţională şi cunoaştere intuitivă. Cum le deosebim (e necesar să le deosebim?).

Când e bine să folosim una, când e bine să folosim alta? Avem alte variante?

a. În psihologie, intuiția și rațiunea sunt aproximate cu alte metafore, care sună  mai tehnic: Sistemul 1 și Sistemul 2. Sys 1 funcționează non-stop, consumă puțină energie și e modul standard în care pierd oamenii vremea. Sys 2 vine și corectează cu lucruri gen “pe de altă parte”, “poate”, cu calcule, răbdare, atenție conștient direcționată și tot așa - e un fel de doamnă învățătoare severă care se epuizează rapid și-și dă demisia relativ repede. Este reangajată după ce dormi și mănânci.

E necesar să le deosebim? Da, atunci când avem de luat decizii importante, pentru ca ai nevoie de resurse cât mai diferite și multe. Situații diferite cer proceduri diferite. O decizie rațională nu înseamnă altceva decât să iei cea mai bună decizie posibilă cu informațiile de care dispui. Domeniul de care mă ocup eu, heuristics and biases, documentează de aproape 40 de ani situațiile în care intuițiile noastre nu sunt ok. Din păcate, cu cât traim într-o lume mai sofisticată, cu atât intuitiile noastre sunt mai proaste – sunt scurtături care au evoluat

nu pentru a rezolva problemele corporatiștilor ci pe cele din lumea mult mai simplă a străstrămoșilor. Rezultă că există întregi tipuri de probleme, chiar domenii, unde intuițiile sunt greșite. Și de aici ideea de contra-intuitiv, un termen recent. Nu există alte variante, în măsura în care termenii vagi și largi care sunt intuiția și rațiunea acoperă întreaga noastră viața mentală, care este undeva între cele două (dar mult mai aproape de Sys 1). Avem în câteva domenii proceduri bune, verificate, pe care le urmăm cu încredere: un chirurg se pregatește de operatie, un atlet face încălzirea, un parașutist se echipează după o ordine, un ritual. Așa ei economisesc efort mental și totuși procedează rațional.

Q: Dacă harta nu este teritoriul, ce este harta?

a. Harta, altă metaforă, e totalitatea reprezentărilor noastre despre lume. Cu cât harta e mai bună, cu atât suntem mai raționali: putem face predicții mai bune despre ceea ce se va întampla în lume. Pe la începutul secolului XIX, Laplace a facut un exercițiu mental, azi cunoscut ca Demonul lui Laplace, în care își imagina un intelect perfect care cunoaște poziția, viteza și masele fiecărei particule din univers. Pentru demon, doar pentru el, noțiunea de timp nu mai are sens. Știind totul despre tot, poate deduce trecutul și viitorul. Astăzi știm că e puțin mai complicat (sau infinit mai complicat), dar demonul, ca ideal, ne amintește că hărțile nu pot fi niciodată 1:1, că vor fi probleme de rezoluție sau compresie – pur și simplu nu poți reprezenta totul, nu ai resurse pentru asta și că, oricum, pe noi oamenii ne interesează anumite zone din teritoriu și avem detaliul distribuit inegal pe harta noastră. Asta și este un bias, o tendință, o părtinire, o deviere sau o distorsiune. E greu de tradus, eu prefer “abatere”, “abatere de la calea demonului”. Studiul bias-urilor este ca o mască de ghips a naturii umane, încet încet aflăm în ce fel se abat mințile oamenilor de la un ideal rațional, unde sunt sistematic greșite intuițiile noastre, ale tuturor. Descoperim tragicomedia marilor noastre asemănări în eroare.

Q: Cum putem să conectăm simbolurile cu care operăm mental la realitatea concretă?

a. Măsura în care simbolurile cu care operăm mental au corespondențe în realitate este gradul nostru de raționalitate. Pentru că harta nu poate fi tot una cu teritoriul, nu putem fi absolut siguri pe nimic. Nu există, pentru cei care nu sunt demoni sau zei sau alte personaje imaginare, probabilitate nici de 100% și nici de zero. Probabilitatea este gradul nostru de credință: dacă un om zice că e 100% sigur de ceva, atunci simplifică, adică ignoră părți din problemă. Probabilitățile sunt în mințile noastre, sunt în hartă, nu în teritoriu. Poți să supui la test credințele tale făcând predicții despre realitate – daca apoi realitatea te surprinde, ar fi optim ca imediat sa-ți modifici gradul de credință. Oamenii nu-și actualizează credințele la fiecare surpriză, o, dar asta ar fi o supraputere, asta ar fi “puterea minții”! Puterea minții, pentru mine, este să nu ascunzi sub preș loviturile pe care le primesc uneori de la realitate credințele tale.

Deci personaje imaginare nu sunt doar demonii, pajura ori Sfânta Vineri ci, într-o mai mică sau mai mare masură și conceptele pe care le folosim – mai ales ca “absolutul”, “nimic-ul”, “niciodată(-ul)” sau “totul”, aceste probabilități de 100%, aceste simboluri, adică simplificări, aceste violări a probabilisticii de care avem nevoie în accelerarea conversației… Altă capcană a simbolurilor este faptul că putem să concepem construcții coerente între ele dar fără corespondență cu realitatea. Pot sta deasupra biroului meu și să-mi imaginez harta orașului Kyoto, o pot desena din imaginație: pot folosi, coerent, noțiuni care să reprezinte străzi, piețe, templuri, grădini. E doar uriaș de improbabil s-o nimeresc, să corespundă cu orașul din

Japonia de azi.

Q: Experienţa directă a realităţii, descrisă de mistici, care transcende atât intelectul, cât şi percepţia senzorială, numită de către budişti "cunoaşterea absolută", cum s-ar putea defini din perspectiva psihologiei evoluţionare?

a. Cred că psihologia evoluționară ar avea două linii de răspuns la așa ceva, oarecum nesatisfăcătoare. Odată, ar putea spune că astfel de senzații sau idei sunt efecte secundare ale altor mecanisme care ajută specia să empatizeze, coopereze, convingă pe alții ori să stabilească ierarhii și proiecte (sau, pe scurt, o ajută să producă copii ale genelor care ne-au fabricat pe noi toți). Altă linie de răspuns ar fi aceea că pentru reproducere ai nevoie de credințe cât de cât acurate doar despre ceea ce te ajută să nu mori și să faci urmași. Un proces de optimizare orb ca evoluția nu are treabă nici cu fericirea indivizilor, nici cu adevărul corespondență. Câinii latră de cele mai multe ori degeaba, pisicile tresar de cele mai multe ori fără motiv, noi ne legăm bicicletele de cele mai multe ori inutil – și asta pentru că lejeritatea este mai costisitoare decât alarmele false. Psihologia evoluționară face predicția următoare: majoritatea credințelor oamenilor pot fi foarte bine eronate atâta timp cât nu prea greșesti atunci când e vorba de viață și de moarte. Foarte puțini dintre credincioși, statistic vorbind, se încred în promisiunile lumii celeilalte într-atât încât să fie gata să moară

voluntar. Explicații nesatisfăcătoare, spuneam, pentru că nu avem nevoie de cauza ultimă a evoluției pentru subiectul acesta, mai degrabă ceea ce știm despre creier, bias-uri sau logică ne poate lămuri: dacă un accident defectează sistemul nervos, se defectează și sufletul? Experiențele “directe” cu siguranță se schimbă. Dacă am avut o viziune sau altă experiență intensă despre Kyoto și apoi desenez ce-am văzut, atunci am termen de comparație cu orașul real. Daca voi atribui cunoaștere unui subiect imposibil de testat după un criteriu din realitate, e pe umerii mei sarcina de a demonstra celorlalți că e cunoaștere și nu altceva, mai modest dar mai probabil.

Pentru dialog - Velisar Manea: velisarmanea@gmail.com

1 an de Raw Veganism

Ca într-o compunere clasică, voi începe cu ce vreau să spun prin existenţa acestui articol: doresc să prezint stilul de viaţa alimentar raw vegan, în varianta unei destăinuiri personale, nu ca pe o reţetă universală sau o modalitate fanatică de "îmbârliga" lumea să fie la ca mine. Ca într-o scriere oficială, am început să enumăr precauţiile. Acum. Cum ar putea să-ţi fie ţie util acest articol?

Există mai multe variante:
- eşti interesat de un schimb al stilului tău de viaţă
- îţi plac fructele, legumele, cerealele, seminţele
- ţi se pare interesantă ideea bucătăriei fără foc
- ai urmărit poveştile de succes ale unor persoane care arată cu 30 de ani mai tinere decât vârsta lor de pe cartea de identitate
- ai citit material inspiraţional pe tema bucătăriei fără foc
- eşti vegetarian şi vrei să încerci varianta raw vegan
- vrei să slăbeşti şi te-ai săturat să te înfometezi
- vrei să fii plin de energie şi vitalitate

Sunt conştientă că deşi mulţi dintre voi v-aţi putut regăsi, generic vorbind, în măcar o categorie enumerată mai sus schimbarea stilului alimentar este o decizie mare, care îţi poate schimba viaţa pe toate planurile de activitate.

Ce m-a adus aici?

Mi-am dorit foarte mult să îmi placă cu adevărat mâncarea pe care o prepar şi o mănânc şi să devină un act conştient, nu doar o "pastilă" pentru momente proaste. Avantajul alimentaţiei raw vegan este că nu prezintă restricţii, doar dacă ţi le impui singur. Poţi mânca cât vrei, însă, simultan, senzaţia de foame dispare, şi ataşamentul faţă de un anumit tip de mâncare la fel, astfel mănânci cât cere organismul tău să mănânci, fără senzaţii de foame induse pe bază emoţională sau pe baza dependenţei de anumite alimente puternic procesate (ştiaţi că acestea produc dependenţă emoţională, nu?). Eliberarea de compulsii face loc unei libertăţi de a experimenta, de a combina şi savura, care pot fi obţinute pe această cale. Eu împlinesc astăzi 1 an de raw veganism şi pot să spun că tot ce se spune despre raw veganism este adevărat, referindu-mă la poveştile de succes, bineînţeles.

După un an de zile, pot afirma următoarele despre experienţa mea raw vegan:

- practic acest regim alimentar în proporţie de 85 % ce consistă în reţete ce combină legumele, fructele, cerealele, seminţele în moduri creative - se pot obţine preparate similare la formă şi cu gust cu ce eram obişnuiţi "înainte" (pizza, lasagna, îngheţată raw vegan), variante noi (exemplu de meniu: supă de broccoli raw, pastă de măsline şi brânză de caju cu chips-uri din seminţe de in, cremă din fructe de goji, ceai de ghimbir)  sau variante foarte fundamentale, cum ar fi, măr şi dovleac ras, împodobit cu miere sau sirop de agave, sau varianta şi mai  fundamentală de a mânca o portocală frumoasă şi zâmbitoare (restul de 15% fiind hrana gătită, de obicei, legume, cereale, diverse supe, peşte, sosuri, ciocolată şi altele care probabil există, dar nu îmi amintesc pe moment).
- am învăţat să folosesc instrumentele de bucătărie specifice acestui stil alimentar : blender-ul de putere mare şi aparatul de deshidratat care sunt necesare pentru a face reţete mai complexe şi băuturi/fresh-uri.
- m-am eliberat de înfometare şi/sau mâncat compulsiv, în mare parte
- am o putere de concentrare mai mare şi o vulnerabilitate scăzută faţă de lucrurile care mă demotivează
- stimă de sine crescută şi o imagine pozitivă asupra propriului corp
- am căpătat o plăcere de a găti, comunica pe tema gătitului cu alţi simpatizanţi raw vegan
- mănânc mai conştient, ceea ce îmi permite să apreciez ceea ce am şi să trăiesc în prezent

Din nou, nu afirm că acest regim alimentar ar fi obligatoriu pentru a obţine rezultatele menţionate şi nici că ar fi suficient în vederea obţinerii lor, însă, poate contribui şi ajuta semnificativ în acea direcţie, mâncatul fiind o activitate zilnică importantă, care ne influenţează foarte mult. Nu vreau să prezint date statistice aici, pentru că am descris o variantă personală a raw veganismului, decizie pe care am luat-o urmărind câteva exemple inspiraţionale. Dacă te simţi atras de tot ce ai citit până acum despre raw veganism, ar merita să încerci timp de o lună (cum am făcut şi eu iniţial, acum 2 ani) să vezi ce efect are asupra ta, cum te simţi în pielea ta, cum este nivelul tău energetic!

Cum să nu...

Nu am mai scris de ceva timp pentru că mi-am canalizat energia în workshop-uri live. Aşadar, vreau să redeschid sezonul de scrieri cu un articol, respectiv un exerciţiu foarte practic pe care o ştiu de la maestra mea EFT. În ce constă exerciţiul? Psihologie inversă şi amuzantă pe deasupra. Cum să obţii în 12 paşi ceea ce nu doreşti cu adevărat? Fii creativ şi lasă-ţi imaginaţia să-ţi contureze exact cei mai "tari" paşi la care te poţi gândi. Hai să vedem un exemplu. Voi scrie 12 paşi pentru a nu obţine 700$ pentru o anume excursie:

Cum să nu obţin 700$ pentru o excursie?

1. Îmi investesc tot timpul în activităţi mărunte care cer foarte multă energie şi implicare afectivă ca să clachez cât mai curând energetic şi fizic.
2. Evit să îmi fac programul zilnic de afirmaţii/meditaţie/scris jurnal/sport ca să mă epuizez mental şi emoţional cât mai curând.
3. Procrastinez acţiuni ce mi-ar aduce un venit de 10 ori mai mare decât cel de acum.
4. Mănânc ciocolată până devin prea anxioasă să mai fac altceva decât să mă uit la un punct fix pe perete.
5. Stau în compania oamenilor care se plâng că nu au bani nici măcar de un corn.
6. Pornesc aventuri amoroase dubioase ca să mă ţină ocupată.
7. Mă uit la seriale pe vplay şi mă regăsesc în viaţa personajelor de acolo.
8. Mă conving că nu am nevoie de fapt de excursia respectivă şi că e suficient ce am acum.
9. Nu accept bani de la clienţi care şi-ai permite să plătească şi chiar s-au şi oferit ca nu cumva să adun suficienţi bani extra.
10. Îmi regândesc scopurile. Poate totuşi ar trebui să fac altceva (până la deadline).
11. Îmi construiesc o gândire de tipul "doar dacă aş avea suficienţi bani/aş fi suficient de slabă/aş fi suficient de iubită" aş putea să merg în această excursie.
12. Evit să-mi listez cei 12 paşi pentru a nu obţine 700$ pentru această excursie.

Eu una m-am amuzat scriind aceşti paşi şi m-au ajutat să şi conştientizez blocajele mentale pe care mi le-am construit în drumul către scopul meu. Sunt curioasă ce paşi ai putea construi tu pentru....a nu obţine ceea ce doreşti. Conştientizare plăcută!