Umbra şi rolul ei

Probabil că nu va fi un articol uşor de citit pentru mulţi dintre noi pentru că implementarea ideilor prezentate aici necesită mult curaj şi o privire sinceră în oglindă. M-am lăsat inspirată de un film semnat de Debbie Ford („Efectul umbrei”) şi am hotărât să fac publică discuţia pentru ca să poată beneficia şi alţi oameni cu umbre similare cu a ale mele.

Putem să pornim discuţia de la arhetipul umbrei, aşa cum a denumit Carl Jung partea sinelui nostru pe care dorim să o negăm, suprimăm, ignorăm, (re)negăm sau să o eliminăm. Conţine toate aspectele lumii care ni se pare negative , nepotrivite şi/sau traumatice prin filtrul percepţiei noastre proprii. Ideea de a înfrunta acest aspect al nostru poate părea atât de îngrozitor pentru mulţi încât ei preferă să suprime total acest aspect din ei, ca şi cum nici nu ar exista. Empatizez cu aceşti oameni pentru că am fost o lungă perioadă o parte din ei şi încă mai sunt şi acum ocazional până la un punct. Ce înseamnă asta? În primul rând, am mai afirmat şi alte dăţi că lumea poate fi privită ca o oglindă a sinelui, care din nou, poate fi terifiant pentru cineva care disociază încontinuu ceea ce se petrece în exterior de interior. Sigur, e de înţeles, că o realitate exterioară aparent neconcordantă cu propriile aşteptări nu e primită de fiecare dată cu braţele deschise, deşi aceasta ar fi calea eliberare de acest monstru, bagaj, trecut, sindrom, boală, etichetă, limitare, etc.

 Procedeul de evitare a înfruntării a părţii întunecate se realizează prin proiecţie. Ce fac când nu-mi recunosc umbra? O proiectez pe ceilalţi. Te supără viaţa neasumată al unui membru al familiei tale? Întreabă-ţi umbra de ce. Te deranjează lipsa de interes şi implicare ai colaboratorilor tăi? Întreabă-ţi umbra să-ţi arate ce parte reprimată din psihicul tău relevă aceleaşi însuşiri. Te irită prostia umană? Întreabă-ţi umbra în ce momente şi episoade trecute te-ai simţit tu aşa. Eşti gelos pe fercirea altora? Întreabă-ţi umbra care parte din tine refuză fericirea şi scoate adevărul la suprafaţă. Urăşti oamenii graşi? Întreabă-ţi umbra cum îţi poţi accepta propriul corp? Desconsideri alcoolicii şi drogaţii? Întreabă-ţi umbra când manifeşti aceste moduri de a gândi specifice lor? Deteşti oamenii bogaţi care conduc maşini scumpe? Întreabă-ţi umbra despre cum te-a făcut să te simţi iluzia sărăciei.  

S-a afirmat şi se afirmă că prin umbră ajungem la aur. Cu alte cuvinte, prin recunoaşterea şi asumarea umbrei putem evolua spiritual înspre o noua stare de conştiinţă care să ne permită să folosim toată suferinţa, neacceptarea, disperarea engramate prin umbră înspre folosul nostru şi folosul celorlalţi (deoarece, pornim de la ideea că nu există separare între interior şi exterior). În analogie, mă voi referi şi la procesul alchimic de transformare a plumbului în aur. Alte cuvinte, dacă treci prin noaptea neagră a sufletului cu ochii deschişi vei găsi raiul pe pământ, aurul tău.

Totuşi, umbra preia multe forme şi manifestări. Deşi, toţi avem bagaje diferite, trecuturi diverse, situaţii de viaţă şi circumstanţe variate putem recunoaşte spectrul emoţional complet în fiecare om de pe pământ. Procedeul de recunoaştere şi integrare a umbrei poate avea loc într-un mod unic pentru fiecare, uneori poate va fi nevoie de luptă, alteori de un abandon total, în fiecare caz direcţia fiind una de ascensiune către o versiune mai puternică a sinelui.

Eu, personal, m-am luptat peste 10 ani de zile cu propria mea percepţie asupra imaginii mele (în oglinda fizică, mentală, psihologică şi spirituală). Gradual, am înţeles că ura şi respingerea mea de sine avea foarte mare legătura cu neacceptarea celorlalţi, şi am putut să văd exact, în luciditate, mecanismele care au condus la stări de negare totală a sinelui. Brusc (deşi acest "brusc" a durat o perioadă lungă de timp), mi-am  dat seama de corelaţie eu-ceilalţi: când mă accept pe mine îi accept şi pe ceilalţi. Dacă nu mă simt suficientă, nici ceilalţi nu pot fi suficienţi pentru mine. Invers, dacă mă accept necondiţionat (din toate perspectivele posibile) atrag experienţe frumoase sau care mă fac să evoluez în direcţia vocaţiei mele personale de a-i ajuta pe ceilalţi oameni să se accepte aşa cum sunt.

Cum recunoaştem valoarea dincolo de aparenţa distrugătoare a umbrei? Cum ajungem în starea de conştiinţă care să ne permită să acceptăm umbra şi să recunoaştem înţelepciunea inerentă al acestui lucru sacru şi murdar, totodată (etimologic vorbind, latinescul "sacer" (sacru) are un dublu sens: pur şi damnat, în acelaşi timp)? Sub aspect metafizic, din nou, vorbim despre împăcarea contrariilor, depăşirea dualismului, starea de luciditate dincolo de bine şi rău. Unii susţin (printre care mă număr şi eu) faptul că meditaţia, prin multe forme şi manifestări, este celula evoluţiei spirituale. Hai să luăm un exemplu practic: cum reformulezi gândul tău care îţi spune că eşti o persoană indezirabilă. O posibilă metodă ar fi să te întrebi în ce situaţii te-a ajutat faptul că eşti/te consideri o persoană indezirabilă. Poate ai studiat sute de cărţi ca să te cunoşti mai bine drept consecinţă? E posibil ca această umbră să te fi pus în contact cu oameni care se simt/simţeau şi mai indezirabili decât tine? Ai observat poate că prin comparaţie ai ajuns la concluzia că ai fi indezirabil? Oare consecinţa acestei realizări ar fi putut fi depăşirea acestei frici, transformarea plumbului în aur?

Din nou, nu există o reţetă minune care să realizeze pe pilot-automat acest proces de individuaţie, sau dezvoltare şi autocunoaştere. Cum am mai spus, cere dedicaţie constantă şi mai ales o dorinţă puternică de a realiza acest lucru. Şi recunoştinţă, multă recunoştinţă umbrei care ascunde în ea cea mai preţioasă comoară – tu (şi eu).